Acasa » Fotbal Intern » VIDEO | Spirite încinse într-un nou derby! Petre Marin, Aliuță și Miu, față în față cu fanii rapidiști care-i înjurau. Cum s-au terminat scenele tensionate

VIDEO | Spirite încinse într-un nou derby! Petre Marin, Aliuță și Miu, față în față cu fanii rapidiști care-i înjurau. Cum s-au terminat scenele tensionate

23 apr. 2017, 20:37, Fotbal Intern

Steaua și Rapid au bifat un nou derby, din păcate pe un teren sintetic, în cartierul Militari. Foștii fotbaliști ai celor două echipe s-au unit pentru o cauză nobilă și au jucat pentru un copil cu atutism, într-un meci câștigat de giuleșteni.

  • Rapid: Florin Constantinovici, Vali Bădoi, Constantin Schumacher, Fănel Țîră, Mihai Iosif, Adrian Matei, Daniel Pancu
  • Steaua: Petre Marin, Sorin Ghionea, Sorin Paraschiv, Stelian Stancu, Iulian Miu, Marian Aliuță, Nicolae Dică

Iar cum rivalitățile nu se uită niciodată, nici galeria rapidistă nu putea lipsi pentru a-și susține favoriții. Aproximativ 50 de de fani alb-vișinii au făcut deplasarea în cartierul Militari, și-au încurajat în mod civilizat favoriții pe durata jocului, dar momentele premergătoarele demonstrativului au fost tensionate. Fanii au început să-și expună repertoriul, totul presărat, în mod tradițional, cu câteva înjurături la adresa steliștilor.

Organizatorii le-au atras atenția asupra limbajului pe care-l folosesc și le-au amintit că este vorba doar despre un demonstrativ. Deși o parte dintre fani a acceptat mesajul, câțiva nu au înțeles de ce le este cenzurat dreptul la libera exprimare, iar în momentele următoare dialogul a fost mutat în direcția steliștilor.

Petre Marin, Marian Aliuță și Iulian Miu au avut câteva replici cu fanii rapidiști în care au au încercat să-i calmeze nefiind impresionați de cuvintele „grele” care le-au fost aruncate. Discuțiile au durat câteva minute, iar în cele din urmă s-au „stins” la insistențele organizatorilor. 

Farmecul Rapidului

Deși au început cu „stângul”, fanii rapidiști au făcut o atmosferă senzațională în timpul meciului cu Steaua. Cum nu au avut adversari în tribune, au dominat fondul sonor cu cântecele care răsunau odată în Giulești. Iar fotbaliștii le-au oferit motive de bucurie, după ce i-au învins pe teren pe rivalii din Ghencea. Tot giuleștenii au oferit și câteva momente amuzante în timpul meciului. Fanii au înțeles mesajul lansat la început de organizatori și nu și-au mai înjurat rivalii. În schimb, în momentul în care chemau un jucător să salute galeria au înlocuit celebrul „Ooooo, **** Steaua!” cu „Ooo, Forza Rapid!” și pe alocuri s-au auzit și câteva „Forța Steaua!”.